Legende din comuna Stremț

20oct2017

La Geomal, în locul numit Dobre, se găseşte o peşteră unde oamenii spun că s-ar păstra din vremurile vechi o comoară. Copiii care mergeau pe timpuri cu vitele la păscut intrau în peşteră pe un coridor îngust şi de acolo intrau într-o sală mai încăpătoare. La intrare în această sală se află doi urşi de piatră. Mai departe nu a îndrăznit nimeni să intre, pentru că fiecare comoară are păzitorii ei şi despre comoara din Dobre se crede că ar fi păzită chiar de un balaur.

Se pomeneşte în sat o întâmplare, de care şi azi oamenii râd. Un om a intrat în peşteră ca să caute comoara, fără să ştie că înaintea lui mai intrase cineva. Cei doi s-au întâlnit în întuneric. Fiecare credea că celălalt este un duh sau un monstru care păzeşte comoara şi din cauza fricii s-au luat la bătaie şi au început să urle. Până la urmă, unul dintre ei a reuşit să iasă din peşteră, iar când a ieşit şi celălalt au înţeles că s-au bătut dintr-o neînţelegere şi s-au împăcat.

20oct2017

Pe vremea când se făcea România, Vodă trecea şi el pe deal în sus, cu o trăsură cu doi cai. Pe drum era un bătrân, cu un cal amărât… Zice Vodă către el:

– Moşule, vii să schimbăm caii?

– De nimic să fie cel ce-şi întoarnă cuvântul, răspunse moşul.

Când au ajuns în Alba, în Cetate, birjarul care mâna caii lui Vodă se întoarse şi îi aminti:

– Măria Ta, dacă n-ai cuvânt, nu poţi să conduci ţara aceasta!

– Ia un cal şi du-te dă-i-l acelui bătrân! răspunse Vodă, respectându-şi astfel cuvântul.

Nimic nu-i mai important pe lume decât cuvântul dat.

20oct2017

De ce latră câinele? Se spune că latră pentru că se roagă la Dumnezeu să-i dea sănătate stăpânului, să poată lucra, fiindcă atunci va putea să-i dea şi lui ceva de mâncare, măcar nişte pâine…

De ce miaună pisica? Se spune că miaună fiindcă se roagă la Dumnezeu ca stăpânul să nu mai vadă, ca să poată şi ea să fure ceva de mâncare, măcar nişte pâine…

20oct2017

Sfântul Ghelasie avea un rât, un teren dat de un om bogat din Aiud, şi avea oameni, uneori chiar călugări, la coasă, la Hopagi. Fiind căldură mare, au terminat apa şi nu mai aveau ce să bea. Când i-au spus că vor să plece, nemaiavând apă să bea, acesta le-a răspuns:

– Lasă, că vine şi apa…

Îndepărtându-se de ei, a dat de trei ori în pământ cu ciomagul pe care îl avea şi de îndată apa a început să ţâşnească, la fel ca dintr-o fântână arteziană. Şi astăzi este apa acolo, la Hopagi, fiindcă el a fost un sfânt.

Se spune că atunci când a murit Sfântul Ghelasie, clopotele au început să bată singure. L-au adus pe măgar. Se cunoaşte şi acum urma măgarului, la intrarea în mănăstire.

20oct2017

O femeie avea un copil care plângea foarte mult. Se ştia din bătrâni că, atunci când e mic, până la şase săptămâni, nu e voie să laşi copilul singur în casă. Dar femeia asta şi-a lăsat copilul singur în casă.

Drăcoaica a venit, i-a luat copilul şi i l-a lăsat pe-al ei în loc. Şi plângea copilul acesta foarte, foarte mult. Femeile din sat au sfătuit-o să aprindă cuptorul şi, când e focul mai mare, să se prefacă a-l da în foc. Atunci a venit drăcoaica cu adevăratul copil al femeii, zicându-i:

– Ia-ţi copilul, că eu n-am vrut să ţi-l omor pe-al tău, dar tu ai vrut să mi-l arunci în foc pe-al meu!

Altă dată, femeia făcea mâncare în toate oalele şi cratiţele pe care le avea, punând câte o lingură sau un polonic în fiecare, dar când se întorcea de afară în bucătărie nu mai găsea carne în nicio oală. Atunci s-a gândit să gătească într-o oală îngustă la gură, cum sunt cele pentru sarmale. Apoi a ieşit afară şi s-a uitat pe gaura cheii să vadă ce face copilul. Acesta s-a dat jos din pat, a luat polonicul – nu mergea, a luat lingura – nu reuşea să scoată carnea. Atunci femeia l-a auzit vorbind singur:

– No, am 104 ani, dar n-am mai păţit niciodată aşa ceva, să nu pot scoate carnea din oală s-o mănânc.

Atunci femeia, năvălind în bucătărie a început să-l bată şi să-l certe:

– De-ăsta-mi eşti?! Stai că-ţi dau eu ţie!..

Drăcoaica, văzând una ca asta, a venit din nou, spunând:

– Eu nu l-am bătut şi nu l-am certat pe copilul tău, tu de ce-l baţi şi-l cerţi pe-al meu?

Şi tot aşa s-a întâmplat până când, în sfârşit, drăcoaica i-a înapoiat femeii copilul, iar aceştia au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

20oct2017

Se povesteşte că într-o zi, demult, o femeie tânără din sat, poate chiar mama uneia dintre bunicile de azi, a fost la Tăul lui Iezer, cu animalele. Şi cum stătea ea aşa, mai de-o parte, a văzut că din apă iese o fată cu părul lung şi galben, care o avea coadă ca a peştilor. În Tăul acela era o stâncă mare, iar ea stătea pe stânca aceea, se încălzea la soare şi citea dintr-o carte, fără să o observe pe femeia care o privea pe furiş. Aceasta a stat o vreme să vadă ce face făptura cea neobişnuită, apoi s-a mişcat puţin, ca să vadă ce fac animalele. Atunci fata cea misterioasă s-a lăsat încet-încet să alunece pe piatră şi s-a dus la fundul apei.

Oamenii nu ştiau nici atunci, şi nici acum, cum se înmulţesc aceste spirite ale apelor, dacă sunt mai multe sau sunt singuratice, însă aceea era doar una singură.

I se spunea … eh!, nu se mai ştie cum i se spunea, uneori bătrânii îi spuneau faraonoaică, dar astăzi am numi-o sirenă

20oct2017

Se spune că în Primul Război, un om din Geoagiu a ajuns prin Albania. Acolo a întâlnit un bărbat bătrân, cu barbă albă. Acela l-a întrebat, în maghiară, de unde este, iar el i-a răspuns că e din Gyulafehérvár.

– Spune mai bine că din Alba Iulia, i-a replicat străinul în limba română.

– Dar tu de unde eşti?

– Din Geoagiu.

– Aşa să ştii că la Dobre, de la Cuciu, mai sus, unde e Măgura, este un loc cu nişte tufe măceş. Să te duci şi să sapi acolo, că este o comoară, şi neam de neamul tău nu va trebui să mai lucreze!

Întors în sat, la terminarea războiului, bărbatul le-a povestit sătenilor, însă aceştia l-au sfătuit să nu meargă, fiindcă îl vor bate jăndarii.

Nu se mai ştie dacă bărbatul a găsit comoara sau nu…

Se mai spune că prin anii ’50, după o furtună puternică, un cioban cu caprele a găsit o oală cu bani de argint…

20oct2017

Se vorbea de prin bătrâni că Pământul stă pe patru peşti, iar când se mişcă un peşte, atunci se scutură Pământul. În zilele noastre spunem că e cutremur, însă bătrânii credeau că unul dintre peşti a scăpat Pământul…

Tot aşa, ţiganul, aducând paie de la nănaşu-său, pe drum le-a tot scăpat, iar ele s-au transformat în stele. Şi de aceea sunt atâtea stele pe cer.

20oct2017

Un fecior s-a însurat şi şi-a luat o fată nu tocmai harnică, aşezându-se la casa lor. La venirea iernii, femeile din sat îşi scoteau furca şi fusele, coborau războiul de ţesut în casă şi lucrau cât era ziua de lungă. Tânăra nevastă nu făcea nimic şi mereu pleca la casa mamei sale.

După o vreme, soţul o întrebă:

– Nevastă, tu nu pui război, ca toate femeile, n-ai nimic de lucru?

– Aş pune, bărbate, dar război n-am, răşchitor n-am…

– Lasă că dimineaţă mă trezesc devreme şi mă duc la pădure să tai lemne, ca să-ţi fac război şi răşchitor. Dar tort ai?

– Am, spuse ea, o felderă de fuse am.

Zicând acestea, se duse în pod, unde avea un singur fus, şi se plimbă de douăzeci de ori prin pod, ca să creadă soţul că are douăzeci de fuse de tors.

A doua zi, bărbatul, ştiind că are şi ea ce să pună pe război, se duse în pădure după lemne. Tânăra femeie fugi la mama ei şi i se plânse că, la venirea bărbatului, nu va avea ce pune pe război.

– Las’că-l lecuiesc eu! zise soacra. Şi imediat se îmbrăcă în nişte zdrenţe, astfel încât era de nerecunoscut.

Mergând în pădure, aproape de locul unde bărbatul tăia lemne, începu să strige:

– Cine taie lemne pentru război, acasă i se întâmplă ceva rău!

Când bărbatul se oprea din tăiat lemne, înceta şi ea să mai strige. De îndată ce se apuca din nou de tăiat, reîncepeau şi strigătele cele ciudate. Omul se gândi: „Dacă, Doamne fereşte, o fi păţit ceva nevasta mea acasă?” Şi lăsând totul baltă, plecă spre casă.

Aici o găsi pe femeie stând şi pat şi părând bolnavă. Când îi spuse ce i s-a întâmplat, femeia sări într-un picior de bucurie că nu mai trebuie să toarcă şi să ţeasă şi ea la război.

20oct2017

Mai demult, un tânăr student din Cluj ar fi vrut să scrie o carte despre Dreptate. De unde să se inspire? De acolo unde găseşte cei mai bătrâni oameni. A auzit el că în Geoagiu era un bărbat care avea aproape o sută de ani. A făcut cumva şi a venit până la el.

Bătrânul stătea în drum, pe nişte bolovani.

– Bună ziua, moşule! Vreau să scriu o carte despre Dreptate. Poţi să mă ajuţi?

– Nu ştiu, dragul moşului, ce să-ţi zic, dar am un frate pe la Bucerdea. Du-te la acela, că el sigur ştie, că-i mai bătrân ca mine.

Ajunge tânărul şi la bătrânul din Bucerdea şi-i spune pentru ce a venit.

– Nu ştiu, dragul moşului, dar du-te tu la Zlatna, că acolo am un frate care-i mai bătrân ca mine şi acela sigur ştie.

Pleacă tânărul la Zlatna şi dă de bătrânul cu pricina, spunându-i ce vrea să facă, o carte despre Dreptate.

– Ştii ce? zice acesta. Să-ţi spun, nu ştiu, dar pot să-ţi arăt.

Bătrânul stătea lângă o stâncă mare, unde era şi o lespede care acoperea intrarea într-o peşteră. Dând lespedea la o parte, s-au văzut înăuntru mai multe lumânări: una se aprindea, alta se stingea, una era arsă doar un pic, alta, mai mult… ca la biserică…

– Ce-i aici? întrebă tânărul.

– Sufletele oamenilor, răspunse bătrânul.

– Cum aşa?

– Care se naşte, se aprinde; care moare, se stinge.

– Am şi eu o lumânare aici?

– Da, sigur că ai.

– Puteţi să mi-o arătaţi?

– Cum să nu?! Şi bătrânul merse într-un colţ şi îi arătă o lumânare din care mai era doar un pic.

– Nu puteţi să mi-o schimbaţi, să-mi puneţi o lumânare mai mare? îl rugă tânărul.

Nu. Aici e Dreptatea. Când e gata, e gata.

 

Părerea ta este importantă pentru noi. Răspunde te rog la patru întrebări referitoare la acest site.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close