Legende din comuna Întregalde

20oct2017

Viaţa la munte era tare grea. Cum pe la munte bucate nu se prea făceau, oamenii coborau şi cumpărau cucuruz şi grâu din satele bogate. Bucate duceau de la Cricău ori de la Mesentea şi vin duceau de la Bucerdea ori de la Cetea. Transportul se făcea cu caii. Când pornea la drum, rar cineva pornea singur. Se porneau doi-trei, ca, dacă li se întâmplă pe drum ceva, să se poată ajuta între ei.

Odată, doi feciori de la munte au pornit după bucate şi la întoarcere i-a prins noaptea pe drum. Venind de la Întregalde, drumul era îngust şi după curba cea mare era un colţ de piatră ce ieşea până în drum. Când au ajuns feciorii să treacă pe lângă colţul cel de piatră, li s-a arătat în cale o fată. Era faină fata şi avea părul pieptănat ca fetele de la buciumani. Avea ochii albaştri şi în colţul ochilor o lacrimă. Unul dintre ei, ca feciorii, a intrat cu ea în vorbă şi a întrebat-o cum de umblă ea singură noaptea pe lună. Ce i-o fi spus fata nu se ştie, dar mai mult caii înainte n-au mai vrut să meargă. Sforăiau speriaţi şi numai că nu spuneau că nu poate fi lucru curat cu fata. De la o vreme, fata a prins calul de hăţuri şi a dat să-l ducă de ham prin trecătoare, dar atunci calul mai tare s-a speriat. Feciorul a coborât din căruţă şi s-a apropiat de fată. A pus şi el mâna pe hăţuri şi îndemna calul să meargă înainte. Ţinea şi fata mâna pe hăţuri şi nu se ştie cum, poate că aşa o fi vrut el, ori numai din întâmplare, mâna lui s-a atins de mâna fetei. Mâna ei era rece ca gheaţa şi atunci pe fecior l-a cuprins o groază de moarte. Au început să-i clănţăne dinţii şi să tremure de parcă trupul întreg îi era cuprins de friguri. Feciorul cu care era şi-a făcut o cruce largă şi-a zis:

– Doamne Dumnezeule, apără-ne şi ne păzeşte!

Când a zis vorba asta, fata s-a făcut nevăzută. Din munte s-a pornit un vuiet, de gândeai că-i sfârşitul lumii, iar asupra lor s-a dezlănţuit vânt şi ploaie mare. Nu venea din cer numai apă, veneau şi frunze, şi pietre, iar vijelia era aşa de năpraznică, încât rupea crengile copacilor. Feciorul care şi-a făcut cruce l-a ajutat pe tovarăşul său să se suie în căruţă şi amândoi au străbătut noaptea îngroziţi de vijelia care s-a pornit.

Acasă, feciorul care a atins mâna fetei a zăcut aşa cam o lună. De vorbit, el de-atunci n-a mai putut vorbi şi de la celălalt au aflat oamenii ce-a păţit. Nu l-au putut scăpa nici popii, nici babele, nici doctorii, şi-a murit, săracul.

De atunci, au fost cu băgare de seamă oamenii prin locurile acelea şi-au căutat să nu le mai străbată noaptea, pentru că la miezul nopţii umblă vâlvele: vâlva codrului, vâlva băii, vâlva apelor.

20oct2017

Când Dumnezeu a împărţit păsărilor glasuri, gaiţa şi turturica au lipsit. Venind seara la Dumnezeu, s-au plâns că ele n-au primit glasuri. Dumnezeu le-a îndemnat să doarmă liniştite şi le-a promis că vor primi toate glasurile pe care le vor auzi când se vor trezi.

Gaiţa, liniştită, s-a culcat devreme seara. Turturica toată noaptea a stat trează, ca să audă cât mai multe glasuri. Pe când se crepa de ziuă, turturica adormi. Gaiţa, odihnită, s-a trezit şi a luat toate glasurile pe care le-a auzit. Animale nenumărate a auzit şi le-a învăţat graiul. Gaiţa face ca mâţul, ca iedul, ca mielul şi ca toate animalele şi păsările la un loc.

Dimineaţa, când s-a trezit, turturica a auzit doar glasul unei femei care îşi mâna viţeii: Prrr, prrr, prrrrrr! Ea din ceasul ăla numai aşa cântă.

20oct2017

Valea Galdei a avut un rol foarte important în viaţa muntenilor. I-a ajutat să-şi macine la moară bucatele aduse cu greutate de la ţară şi să-şi lâneze prin vâltorile pivelor ţoalele şi pănura cu care se îmbrăcau. Dar mai presus decât toate, Valea Galdei i-a apărat de năvălitori.

La ieşirea din Întregalde, valea străbate două stânci calcaroase înalte şi paralele care sunt atât de apropiate încât nu lasă să treacă între ele decât valea şi un drum îngust. Excursioniştii admiră în fiecare vară pe stâncile acestor pereţi vestita floare de colţ, care creşte la cea mai mică altitudine la Întregalde.

Aşa merge Valea Galdei prin Cheile Întregalde mai bine de 3 km. Valea mai încearcă să se ascundă o dată printre stânci mai jos de Poiană, dar aici s-ar crede că a tăiat o singură stâncă de calcar pe o distanţă de un kilometru, pentru că pereţii care o împrejmuiesc sunt atât de drepţi încât ai crede că un arhitect a dăltuit cu măiestrie acest îngust defileu.

Într-o cotitură umbroasă, din care nu vezi soarele decât la amiază, se văd nişte săpături în stâncă, tăiate regulat de mâna omenească în ambii pereţi de jos până sus.

Bătrânii satelor povestesc cum, cu multe sute de ani în urmă, strămoşii lor se apărau contra barbarilor făcând stavile pentru apa văii de la Întregalde. În tăieturile făcută în stâncă oamenii locului clădeau din bârne de lemn un stăvilar. Acesta era umplut cu pietre şi pământ, creând astfel un baraj în calea apelor. Apa stagna şi în sus de zăgazuri se forma un lac imens.

Legenda spune că evenimente dramatice s-au petrecut pe Valea Galdei pe vremea turcilor. Armatele duşmane au înaintat pe drumurile întortochiate din Chei fără a bănui pericolul. La un moment dat, apărătorii au ridicat cu dispozitive primitive zăgăzuirea şi puhoaiele năvalnice au înecat spre răzbunare întreaga armată duşmană.

20oct2017

Oamenii din Necrileşti povestesc că în sat este un loc unde nu e slobod să umbli cu vacile. Pe-acolo sunt şerpi. Bine-i să-i lăsăm în pacea lor, că toamna ei fac un lucru de mare preţ.

În noaptea de dinainte de Ziua Crucii, când ei se bagă-n pământ, se adună cu toţii laolaltă. Sosesc dintâi cei mari şi groşi ca mâna omului, apoi cei mărunţi, cât o nuieluşă de alun. Fac ei acolo o grămadă mare, în care toată noaptea viermuiesc la lumina lunii. Când se desprind din ghemul de trupuri încolăcite, după ei rămâne-n iarbă o mărgeluţă albă, ca o piatră de diamant. Cine-o află, capătă mare putere, că, dac-o înghite, nu mai este om pe lume la care să nu-i fie drag. Şi nu-i numai atât, dar cel ce-o are, cunoaşte graiul sălbăticiunilor şi al păsărilor.

20oct2017

Pe Piatra Cetii există un loc căruia oamenii îi spun „La Călugări”. Baciul Traian Petric, care ştie din poveştile bătrânilor de la Tecşeşti, îşi aminteşte că, în vremurile vechi pe lângă Piatra Cetii se aflau călugări care şi-au făcut bordeie. Nimeni nu îndrăznea să-şi ridice colibe prin locurile unde se ştia că au fost ei, pentru că se zicea că nu e bine. Oamenii ziceau că pe-acolo, pe undeva, ar fi îngropaţi călugării.

Legenda spune că doi călugări, trăitori prin aceste locuri, au urcat pe Piatra Cetii şi, beţi de bucuria înălţimii, au fost cuprinşi de păcatul mândriei şi s-au socotit mai presus de Dumnezeu.

– Măi frate, a zis unul dintre ei, vezi tu cât am ajuns noi de sus?

– Văd dară, a zis celălalt.

– Hă-hă, la aşa înălţime, om fi şi deasupra lui Dumnezeu.

N-a apucat el bine să ducă la capăt gândul, că, văzând Dumnezeu înşelarea în care se aflau, i-a preschimbat în stană de piatră, să fie pildă pentru cei stăpâniţi de păcatul mândriei, care, din greşeala lor, ar putea culege o învăţătură.

20oct2017

O femeie din Ivăniş povesteşte cum, copil fiind, a văzut un om înalt care a intrat în curtea vecinei şi a cerut ceva de mâncare. Aceasta i-a răspuns:

– Du-te cu Dumnezeu, că eu nu am nimic să îţi dau de mâncare.

Omul a plecat amărât şi a intrat la ograda bunicilor femeii, cerând ceva de-ale gurii. Oamenii i-au arătat ce aveau şi i-au cerut iertare că nu îi pot oferi mai mult.

– Ştiu că sunteţi oameni săraci, dar daţi-mi ce aveţi că mi-e foame. Vecina voastră avea de mâncare, dar nu mi-a dat.

Omul a şezut la masă şi s-a înfruptat din bucatele primite. La plecare, pe drum în sus, a deschis o carte groasă şi a început să citească din ea. De îndată a venit din nişte nori negri o ploaie aşa de mare că a pornit terenul la vale cu fagi cu tot, apa purtând copacii peste ograda femeii care nu i-a dat de mâncare omului.

O femeie din Ghioncani ştie de unde ies balaurii care aduc grindina şi vijelia asupra satelor: pe dealul către Lupşa este un tău mare şi de acolo din tăul ăla ies balaurii. „Trebuie să aprindem trei lumânări din ălea care se aprind când vine popa cu crucea”, spune ea. „Când vede lumânările, ştie că e sat şi se duce într-altă parte”.

Singurul locuitor din Mărineşti ne învaţă că, dacă începe să bată gheaţa, e bine să tragem clopotele la biserică sau să batem în metal ca să facem zgomot. Şolomonarul aude zgomotul şi abate balaurul în alte părţi, unde nu sunt sate.

Un om din Ghioncani a povestit că au fost mulţi şolomonari. Ei mergeau la Tăul Mluhii sau la Tăul Iezer şi citeau din carte. Şolomonarul are un frâu în mână şi balaurul iese din apă. Dacă nu se potriveşte frâul, un alt balaur vine. Şi tot aşa, până când se potriveşte frâul, îl încalecă şi zboară pe el. Când se întâlnesc doi şolomonari în aer este bai. Se luptă între ei pe balauri. Atunci pe pământ e înec, prăpăd de ploi şi de gheaţă.

Alt om din Răicani ştie din bătrâni că şolomonarul (care intra să ospăteze doar la un om anume din sat) punea căpăstrul pe balaur, mergea călare pe el şi aducea gheaţă şi prăpăd, dar dacă băteau clopotele de la biserică, se ridica undeva mult mai sus şi se risipeau norii. Nu se ştie unde-şi ducea balaurul. Unii cred că în Gaura fără Fund. Aici, odată s-au bătut doi berbeci şi şi-au rupt coarnele, iar acestea, căzând în hău, le-a dus apa şi au ieşit la suprafaţă tocmai la Făgădaiele Gălzii.

20oct2017

Pe drumul de la Întregalde spre Necrileşti găseşti o zonă de chei sculptate în calcare cu versanţi abrupţi, vârfuri înalte şi ascuţite, turnuri şi stânci izolate. Întreaga vale pare o cetate semeaţă făcută să păzească satul Necrileşti. Pe părăul acela a fost cândva o pădure mare de fag.

În timpul unui atac turcesc, desfăşurat la Alba Iulia şi în alte localităţi învecinate, cotropitorii au înaintat spre Întregalde, aproape de valea cu vârfuri semeţe acoperite de păduri de fag. Românii i-au aşteptat pe năvălitori în zona părăului. Turcii erau câtă frunză şi iarbă, pe când ţăranii erau puţini şi slab înarmaţi. Cu toate acestea, cetatea sculptată în calcar i-a scăpat pe români de la pieire.

Armata turcă a pornit în ofensivă pe valea îngustă spre satul Necrileşti. Aşteptând năvălirea turcilor, românii crestaseră din vreme fagii de pe vale. A fost destul ca românii să prăvălească fagii de pe înălţimi. Fagii de la vale s-au desprins şi ei, căzând peste turci. Valuri şi valuri de trunchiuri i-au acoperit pe năvălitori şi i-au nimicit. De atunci, valea poartă numele atacatorilor biruiţi, amintind urmaşilor de fapta înţeleaptă a locuitorilor acestor locuri.

20oct2017

O fată îi tot cerea mamei să o lase la şezătoare:

– Hai, mamă, că nu e departe. Lasă-mă să merg.

Mumă-sa, de la o vreme, văzând că nu mai tace, îi zise:

– Du-te, să te ia zmeii de muiere!

La şezătoare se luară la joc fetele cu feciorii. Ei i-au fost dragi zmeii, că erau tare mândri, dar nu a observat că ei în loc de picioare aveau copite. Au luat-o la joc şi după ce au învârtit-o de două ori au ieşit cu ea cu tot prin tavan, zburând în sul de foc. Au dus-o la o piatră de la marginea satului care s-a deschis ca o poartă. Au intrat cu ea prin poartă, dar poarta s-a închis prea iute, încât i-au rămas poalele rochiei afară, încremenite pe piatră. Mama ei mergea în fiecare zi şi îi ruga pe zmei să îi dea înapoi fata. Dar zmeii îi răspundeau:

– Nu ţi-o mai dăm! Ne-ai dat-o nouă de muiere.

Trăind pe tărâmul celălalt, fata a uitat de lumea noastră. Ieşea din sălaşul zmeilor câteodată, dar nu mai ştia de casa ei sau de rude.

Odată, colindând dealurile şi fâneţele, a cules un fir de zmeoaică, plantă care arde la atingere. A adus-o să le-o arate zmeilor, dar zmeii i-au smuls-o din mână şi au certat-o că a cules-o. Fiind curioasă din fire, a cules-o şi a mâncat-o când a găsit-o iar în câmp. Atunci şi-a amintit de viaţa ei de pe pământ şi a alergat acasă la mama ei.

20oct2017

La Tecşeşti le era greu oamenilor, fiindcă nu aveau preot. Mai veneau din când în când părintele Truţă de la Cetea, părintele Milian de la Geoagiul de Sus, dar nu era ca atunci când este preot din sat, la care poţi alerga să-ţi spui necazul şi de care te poţi bucura în sărbători şi în fiecare duminică.

Într-o duminică a dat Dumnezeu de au avut oamenii preot şi la sfârşitul slujbei au mai rămas în biserică şi i-au spus părintelui:

– Să veniţi, părinte, mai des şi să ne aduceţi mângâiere, că tare ni-i greu fără preot!…

Părintele atunci le-a răspuns:

– Dragii mei, eu aş veni, dar sunt şi eu bătrân şi trebuie să slujesc şi în alte biserici. Eu aş zice că ar fi mai bine să alegeţi de aici, dintre feciorii ăştia mai tineri, pe careva şi să-l trimiteţi la învăţătură, dacă vreţi să aveţi preotul vostru.

Pe cine să trimită să se facă popă? Erau câţiva feciori mai tineri pe-acolo… Crâsnicul, cel care aprindea cărbunii în cădelniţă şi-l ajuta pe preot să slujească, avea şi el un băiat care era acolo de faţă. Până s-au sfătuit ei, femeile, mai grăbite, cum sunt ele de obicei, au deschis uşa bisericii şi au început să plece acasă, rămânând ca o astfel de hotărâre să fie luată de către bărbaţi.

Deodată, pe uşa deschisă a intrat în zbor un porumbel, speriat probabil de şoim sau de uliu. Nu mai ţin minte ce culoare avea. Poate că era alb, poate că era albastru… S-a învârtit în jurul candelabrului şi s-a aşezat pe umărul unui tânăr.

– El este alesul! a spus Partenie, omul care avea atunci autoritatea cea mai mare, nu numai pentru că mulţi ani a fost primar în sat, ci şi pentru că era un om credincios, avea stare bună şi în tinereţe a luat parte la primul război mondial.

Oamenii din sat au fost şi ei de acord, socotind că numai semn de la Dumnezeu putea fi acela, căci porumbelul este pasărea în care s-a sălăşluit cândva Duhul sfânt şi au hotărât să-l trimită pe copil la şcoală, să se facă preot. Pe cel ales eu îl ştiu de când era copil. Era dintr-o familie cu mulţi fraţi. Părinţii lui n-au fost oameni bogaţi, că n-au avut nu ştiu cât pământ, dar au fost oameni credincioşi, iar el a fost un om harnic şi bun. Aşa l-am ştiut şi aşa a rămas. Toată viaţa s-a rugat la Dumnezeu şi a lucrat în rând cu ceilalţi oameni din sat. A ţinut vite, s-a dus la coasă şi la plug… Şi-a crescut copiii…. Nu degeaba l-a ales Dumnezeu să se facă preot.

 

Părerea ta este importantă pentru noi. Răspunde te rog la patru întrebări referitoare la acest site.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close