Legende din comuna Ighiu

20oct2017

Bătrânii din Ţelna şi din Bucerdea Vinoasă povestesc despre zmei care furau fetele frumoase şi zburau călare pe cai, împreună cu ele, din piatră-n piatră. Din Piatra Afinii în Piatra Corbului şi până în Piatra lui Pavel şi spun că acolo unde au poposit cu caii le-a rămas urma copitei în stâncă.

Mai spun că era în sat o fată foarte frumoasă pe care o chema Dobra. Iarna se organizau şezători în sat. unde se adunau fete şi feciori. Lucrau la lumina lămpii, torceau, coseau, ştrincăneau, făceau cipcă, dar se şi distrau, cântau şi jucau. Într-o seară, fata împreună cu mama ei s-au dus în şezătoare pe deal. În acea seară au venit la şezătoarea lor doi feciori necunoscuţi, foarte frumoşi. Unul dintre ei a luat-o pe Dobra la joc. Mama fetei, când s-a uitat mai bine la cel care o juca, a văzut că acesta are copite de cal. Aproape de miezul nopţii cei doi s-au ridicat să plece şi au luat-o şi pe Dobra cu ei. Mama fetei, îngrozită, a ieşit şi ea afară după ei şi i-a văzut zburând împreună cu Dobra pe cai. Au zburat până la marginea satului unde este o stâncă mare. La ora 12 fix, spun bătrânii, s-a deschis piatra şi au intrat acolo cu cai cu tot şi cu Dobra. Mai spun că se pot vedea urmele de copită de cal şi o pată mare albă care era de fapt poala rochiei fetei, rămasă afară după ce s-a închis piatra.

De atunci oamenii din Ţelna i-au zis acelei stânci Piatra Dobrii, iar cei din Bucerdea Dobradeava.

20oct2017

În partea de est a satului Şard sub dealul cu vii, în strada Strâmba, se află situate conacul şi curtea nobiliară Eszterhazy, cunoscute de săteni sub denumirea de casa „Stărhază”. Este o curte nobiliară închisă cu zid de piatră şi cărămidă în care se află conacul, anexele gospodăreşti şi o pivniţă săpată în deal. Complexul a aparţinut din secolul al XVIII-lea până spre sfârşitul secolului al XIX-lea urmaşilor conţilor Eszterhazy, ultimul fiind Ianos Eszterhazy, cumpărată apoi de către contele Teleky care avea mari proprietăţi la Ighiu, Ţălna şi Şard.

Ultimii descendenţi ai proprietăţii au afirmat că într-una dintre camere se afla o inscripţie în limba maghiară cu următorul text: „Aici a mâncat pâinea amară a exilului Toldolagy Maria 1724”. Bătrânii spun că această femeie a fost exilată de împărăteasa Maria Thereza de la curtea din Viena. Tot ei povestesc că după moartea acestei femei, în nopţile cu lună plină, năluca exilatei bântuia prin curtea conacului îmbrăcată în alb. Localnicii se fereau să treacă noaptea prin preajma conacului, zicând că pe-acolo bântuie strigoii şi nălucile.

20oct2017

Una dintre cele mai vechi clădiri care se păstrează la Ţelna este Conacul Teleky care datează din sec. XVIII. De conac aparţine pivniţa cu boltă şi inscripţie gravată în piatră din timpul vizitei lui Franz Iosif, vestita Cramă a Ţelnei, săpată în formă de potcoavă, lungă de 150 m şi lată de 6 m, deasupra ei fiind dealul care se ridică până la 20-25 m.

Se spune că în timpul răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan, unii iobagi din satul Ţelna s-au alăturat răsculaţilor pentru a se elibera de acei nobili care îi stăpâneau şi care exageraseră cu pretenţiile în muncă şi bani. Răscoala a fost înăbuşită, iar iobagii care participaseră la această răscoală au fost puşi de cei din familia Teleky să sape crama în formă de potcoavă.

20oct2017

Bucurie mare în casa unei familii de oameni înstăriţi din Ţelna, unde s-a născut primul copil – o fată de o frumuseţe rară. Mai demult, când se năştea un copil, veneau ursitoarele la geam să-l ursească. Aşa se face că ursitoarele au venit şi aici, dar ceea ce le-a fost dat părinţilor să audă i-a mâhnit foarte tare. Soarta prezisă de ursitoare a fost ca atunci când fata va împlini 20 de ani să moară de trăsnet. Părinţii fetei au umblat pe la vrăjitori să afle cum ar putea să-i schimbe soarta. Unul dintre aceştia i-a sfătuit să sape o fântână şi, înainte să dea de apă, să o zidească, iar când fata va împlini 20 de ani să o bage acolo. Aşa au făcut bieţii părinţi. Numai că fata nici nu voia să audă de fântână. Degeaba au rugat-o părinţii să intre acolo, căci ea zicea:

– Ce i-e scris omului să se întâmple, tot se întâmplă!

În ziua când a împlinit fata 20 de ani, a venit peste sat un nor greu, negru. Fata s-a pus în genunchi în mijlocul curţii şi cu lacrimi fierbinţi s-a rugat lui Dumnezeu să-i cruțe viaţa. Atunci a trăsnit o dată şi praf a făcut fântâna. Iar fata s-a căsătorit, a avut copii şi a trăit fericită până la adânci bătrâneţi.

O vorbă din bătrâni spune: „De te-ai ascunde, cât te-ai ascunde, ce ţi-i rânduit te-ajunge!”

20oct2017

În vremurile de demult, se întâmpla de multe ori ca femeile să nască copii bolnavi de epilepsie, şi cum în sat nu era doctor şi nici medicamente nu prea erau, femeile în cauză practicau un ritual păstrat din străbuni, care dădea rezultate uimitoare: vândutul copilului prin geamul casei. Femeia care avea copilul bolnav se înţelegea cu o vecină care să-i „vândă” propriul copil prin geamul casei. Vecina lua copilul în braţe şi mergea cu el la geamul deschis din faţa casei, unde mama copilului, cu bani în mână, aştepta înăuntru.

Vecina zicea: „Uite, femeie, mi-ai dat un copil bolnav şi îţi dau unul sănătos, dar trebuie să mi-l plăteşti! Ai bani?” „Sigur că am!” În momentul în care se făcea schimbul, se schimba şi numele copilului şi vecina zicea: „Uite, femeie, mi l-ai dat pe Ion şi ţi l-am adus pe Gheorghe, bun şi sănătos.” Mama îi dădea banii vecinei şi îşi lua copilul prin geamul casei.

Din acel moment, copilul începea să se însănătoşească.

20oct2017

Mai demult, oamenii mureau pe capete de ciumă; dacă la o casă nu era mort, la cealaltă era sigur. Oamenii erau îngroziţi că le-a intrat ciuma în sat şi nu mai pleacă de la ei. S-au adunat într-o zi şi s-au sfătuit cum să facă să scoată ciuma din sat. O femeie mai isteaţă, care ştia şi să descânte, le-a spus oamenilor că trebuie să-i facă ciumei o cămaşă de cânepă pe care trebuie să o ducă noaptea la ora 12 la capătul satului, să o ia ciuma şi să plece de la ei din sat.

Zis şi făcut. Nouă femei au lucrat la cămaşa ciumei, nouă zile. Au pus cânepa la tochilă, au meliţat-o, au tors-o şi au cusut cămaşa. Când a fost gata, au dus-o la marginea satului la ora 12 noaptea şi una dintre femei a făcut blesteme pe ea. Apoi, au lăsat-o acolo să vină ciuma să o ia.

Bătrânii spun că aşa au scăpat de ciumă şi de atunci nu a mai venit în satul lor.

20oct2017

Se spune că, mai demult, erau femei care ştiau să ia mana de pe holde. Ele obişnuiau să facă unele ritualuri, în a doua zi de Paşti, şi reuşeau să facă pâine multă, din făină puţină. Dis-de-dimineaţă, până nu se lumina bine de ziuă, luau o faţă de masă albă din bumbac şi se duceau cu ea la un lan de grâu al unui vecin. Se zice că nu mergeau niciodată să ia mana de pe lanul lor, deoarece lanul respectiv, de pe care se lua mana, nu mai rodea decât foarte puţin şi slab. Acolo începeau să facă nişte „boscoane” şi să dea cu faţa de masă pe toate părţile, până când se uda bine de la roua care era pe grâu. Storceau apoi faţa de masă bine-bine într-o doniţă, iar acasă puneau apa în sticle bine închise. Din sticla respectivă puneau doar câteva picături în aluatul din care frământau pâinea, iar aluatul umplea covata.

20oct2017

La poalele Munţilor Trascău, într-o căsuţă mică, de la marginea satului, trăia o bătrână împreună cu nepoata ei. Trăiau amândouă din ce câştiga bătrâna care lucra cu ziua pe la oamenii bogaţi. Dar nu-i fu dat fetiţei să se bucure mult de bunica ei, care căzu într-o zi bolnavă. Nu trecu mult timp şi bunica fetiţei muri.

Acum, biata fetiţă rămase singură fără niciun sprijin. Neştiind ce să facă şi de ce să se apuce, se gândi să se ducă la cucoanele la care lucrase bunica ei, să le roage să găsească ceva de lucru şi pentru ea. De milă, multe cucoane i-au dat fetiţei să brodeze felurite batiste. Biata fetiţă ştia să facă fel şi fel de cusături cu acul, dar nu avea atâtea modele ca să poată mulţumi toate cucoanele. În drum spre casă, deodată cerul se întunecă şi fulgi mari de zăpadă începură să cadă. Ajungând acasă, îşi făcu focul şi zgribulită de frig, se urcă în pat să se încălzească. Amărâtă cum era, rugă pe bunul Dumnezeu să-i vie în ajutor, adormind curând. Dimineaţa când se trezi, sări iute din pat şi fugi la fereastră, să vadă dacă mai ninge afară. Geamurile erau acoperite cu sute de modele frumoase, în formă de frunze, de steluţe, de rămurele cu flori şi fel de fel de forme, de nu ştiai la care să te uiţi mai întâi. Atunci fata nu mai putu de bucurie. Luă repede un creion şi îşi scoase tot ce i se păru mai frumos, apoi le aşternu pe pânză şi le lucră. Când termină de brodat batistele, le duse cucoanelor care rămaseră uimite de frumuseţea modelelor şi de măiestria cu care erau lucrate.

Astfel, fetei i se duse vestea în satele din jur, fiind solicitată adeseori. Ajunsă acasă, fata îi mulţumi lui Dumnezeu care îi ascultase ruga şi îi venise în ajutor, trimiţându-i ca model minunatele flori de gheaţă, care sclipesc aşa de frumos şi pe care le vedem şi noi iarna pe geamuri, când e ger afară.

20oct2017

Mai demult, oamenii erau mai buni decât astăzi. Pe atunci chiar Dumnezeu venea pe pământ, însoţit de Sfântul Petru. Umblau amândoi prin lume, neştiuţi de nimeni, îmbrăcaţi în haine sărăcăcioase ca nişte cerşetori, răsplătind fiecăruia după faptele sale.

Pe vremea aceea, trăia un biet moşneag. Era singur. Toţi ai lui muriseră. Lucra pe la cunoscuţi şi-i dădea fiecare: ba o haină, ba de-ale gurii ori un ban de cheltuială, căci îl ştiau că e om harnic şi cinstit. La sărbători moşul căpăta câte şi mai câte bunătăţi. Cu trecerea anilor moşul se simţea tot mai slab şi mai bătrân şi-l chinuia un gând: „Oare mie, care nu am pe nimeni, cine-mi va face pomeni când voi muri?” Cu banii ce-i avea strânşi, cumpără bucate, colaci şi lumânări şi pregăti o masă bogată. Toate fiind gata, bătrânul pofti lumea la masă. Aşteptă mult, dar nici un om nu-i păşi pragul. Toţi din sat ziceau: „Bietul moşneag, nici el nu are ce mânca. Unde să mai mergem şi noi?” Foarte mâhnit, moşneagul luă tot ce pregătise, colacii rotunzi, rumeniţi frumos, şi cu lumânări aprinse, înfipte la mijloc şi întinse masa la răscruce de drumuri, pe unde ştia că trece lume, doar s-a nimeri vreun nevoiaş să guste şi din bucatele lui. Nu peste mult timp trecură pe-acolo Dumnezeu cu Sfântul Petru şi se ospătară din bucatele pregătite de moşneag, după ce mai întâi binecuvântară mâncarea. Când Dumnezeu şi Sfântul Petru porniră mai departe, ca prin farmec, în locul bucatelor, se iviră nişte cununi de frunze mari verzi, întinse pe pământ şi având în mijloc flori galbene-aurii ca nişte făcliuţe.

Şi de atunci, în fiecare primăvară, păpădia ne stă în cale pretutindeni: pe la răscruci sau pe marginea drumurilor, unde moşul cel bun la suflet a adus cu multă trudă bucate şi lumânări aprinse.

20oct2017

Vara, oamenii săraci din Ţelna dormeau afară, pe prispa casei, sau în pod, pe fân, iar noaptea auzeau fete cântând foarte frumos; nu le vedeau, doar le auzeau.

Se crede că în Noaptea de Sânziene, ielele se adună, cântă şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte. Bătrânii spun că, în Noaptea de Sânziene, acestea umblă pe pământ sau plutesc prin aer, cântă şi dansează în horă, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, umplu de leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Ele sunt zânele bune, iubitoare de dreptate, care cândva au fost fecioare de o frumuseţe tulburătoare, răpite de zmei.

Părerea ta este importantă pentru noi. Răspunde te rog la patru întrebări referitoare la acest site.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close