Legende din Alba Iulia

20oct2017

Bătălia de la Şelimbăr din 28 octombrie 1599, între oastea Ţării Româneşti, condusă de Mihai Viteazul, şi oastea Transilvaniei, condusă de cardinalul Andrei Báthory, s-a terminat cu victoria clară a armatei conduse de Mihai Viteazul şi a deschis acestuia drumul spre Cetatea Alba Iulia.

Între Sibiu şi Sebeş, solii oraşului Alba Iulia, încărcaţi cu daruri, au sosit în tabăra lui Mihai, cerându-i să cruţe oraşul, oferindu-i supunere în schimb. Biruitorul de la Şelimbăr a pornit astfel spre capitala Principatului Transilvaniei pentru a se instala ca Domnitor.

Istoricul Nicolae Bălcescu ne-a lăsat o descriere impresionantă a acestui moment: „Apropiindu-se de Alba, locuitorii oraşului şi ai judeţului îl întâmpină cale de o leghe înainte cu multă cinste şi cu daruri. Convoiul domnesc, compus din Mihai, care mergea înainte pe un cal roib, purtând o tunică albă, iar pe deasupra o mantie tot albă şi pe cap având o căciulă cu pene de cocor prinse într-o agrafă de aur. Opt slujitori, îmbrăcaţi frumos, purtau opt cai cu frâiele şi şeile bogat ornamentate, urmaţi de trâmbiţaşi şi lăutari. Urmau apoi boierii călări şi şirurile de soldaţi. De o parte şi de alta a domnului erau steagurile cucerite la Şelimbăr, plecate spre pământ ca simbol al cuceririi Transilvaniei.”

Cronicarul transilvănean Mathias Miles relatează că, intrând Mihai în Alba Iulia, în 1 noiembrie, i-a venit în întâmpinare Dumitru Náprágy, episcop din localitate, cu toţi preoţii săi, şi l-au primit cu o frumoasă urare de noroc, viaţă lungă şi conducere paşnică. Înaintând, Mihai întreabă unde să tragă. I s-a răspuns: „În palatul principelui Andrei.” La aceasta, Mihai i-a privit cu totul stupefiat şi a spus: „Încă principe! Nu l-am biruit oare?”

La Alba Iulia, Mihai Viteazul a organizat Cancelaria care a început să emită pentru prima dată în Transilvania acte oficiale în limba română, alături de cele în limba latină şi slavă. De la început s-a intitulat Domn „din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi al Ardealului”.

De aici, va pleca la 24 aprilie 1600 spre Moldova, pe care o va supune, după victoria asupra lui Ieremia Movilă, la Iaşi, emiţând la 27 mai 1600 primul document în care se va intitula: „din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi Moldovei”. Titlul va fi înscris şi în legenda sigiliului domnesc (textul scris pe marginea acestuia), care cuprindea stemele celor trei ţări unite sub o singură cârmuire.

Se înfăptuia, pentru prima dată, unirea politică a celor trei Ţări Române.

20oct2017

Bătălia de la Şelimbăr din 28 octombrie 1599, în care oastea Ţării Româneşti condusă de Mihai Viteazul a înfrânt oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory, este totodată punctul de plecare pentru o impresionantă legendă care îl are în centru pe Mihai Viteazul.

În urma bătăliei de la Şelimbăr, Cardinalul Andrei Báthory a fugit spre Moldova, însă pe drum, în munţi, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul la scurt timp după intrarea sa triumfală în Alba Iulia, din 1 noiembrie 1599.

Mihai a primit cu tristeţe vestea morţii lui Andrei Báthory şi a ordonat pedepsirea ucigaşilor lui. La vederea capului retezat al fostului cardinal şi-a exprimat compătimirea prin cuvintele: „O, săracul popă, o, săracul popă!” A pus să i se aducă corpul şi să fie înmormântat cu mare pompă în Catedrala romano-catolică, într-un sicriu de argint în valoare de 5000 de florini. La procesiune a fost de faţă chiar voievodul care a ţinut în mână o lumânare aprinsă.

Se spune că Doamna Stanca, soţia voievodului, a luat parte la slujba de îngropăciune. Aceasta plângea cu amar şi avea pletele desfăcute pe spate, în semn de doliu. Ea însă nu îl plângea pe cardinal, ci pe soţul ei: „Moartea ta o plâng, Domnul meu. O moarte la fel de crudă am visat că vei avea.”

20oct2017

O legendă spune că în timpul unei invazii a păgânilor, locuitorii oraşului Alba Iulia şi soldaţii creştini care apărau oraşul au fost salvaţi printr-o minune făcută de Dumnezeu.

Văzând numeroasa oaste a păgânilor, locuitorii au priceput că pieirea e aproape şi numai o minune i-ar putea scăpa. Oştenii au început să se roage. Un preot a păşit în faţa armatei pregătite de luptă şi a ridicat mâinile către oştirile ce se apropiau ameninţător, cerându-i cu voce puternică lui Dumnezeu să salveze oraşul de năvălirea păgânilor. Un tunet puternic s-a auzit din senin şi pământul a început să se clatine ameninţător. Într-o clipită, pământul din faţa lor s-a scufundat cu păgâni cu tot, înghiţindu-i în timp ce se prăbuşea cu zgomot mare.

Preotul şi oştirea credincioşilor au rămas teferi pe înălţimi, acolo unde se află Cetatea acum. Lăudau pe Domnul şi se închinau Lui că i-a scăpat de atacul barbarilor.

Părerea ta este importantă pentru noi. Răspunde te rog la patru întrebări referitoare la acest site.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close